Resacralizarea Haghia Sophia

Back to Blog
Posted by: Cătălin Raiu Tags: , , , , , , Comments: 0

Resacralizarea recentă a Sfintei Sophia, catedrala matrice a creștinismului răsăritean și scaunul istoric al Patriarhiei Ecumenice, devenită moschee în anul 1453 și desacralizată în anul 1935 prin transformarea în muzeu, a scandalizat comunitatea internațională.

Reteologizarea politicului
Rând pe rând, redute ale conservatorismului au căzut în fața aliniamentului concepției neo- sau chiar post-liberale a drepturilor omului care domină lumea occidentală: de la tema familiei heterosexuale la ghetoizarea în jurul Sharia a comunităților musulmane din Occident, temă semnalată recent de Jean Castex, noul prim-ministru al Franței. Traseul părea predictibil în sensul în care laicismul va amprenta la un moment dat marea majoritate a statelor lumii, iar religia va fi din ce în ce mai privatizată, depolitizată și ferită de imixtiunea statului și a pieței. Finalmente, regimul politic ca atare va fi complet de-teologizat în mod ireversibil. Pacea seculară, în sensul democratic al termenului, se va așterne prin ea însăși sau va fi impusă de forța pieței sau a statelor.
Primii care au observat reversibilitatea acestui trend și totodată potențialul elementului religios în afacerile diplomatice au fost americanii când, la finele anilor 1990, prin consens unanim între republicani și democrați, au început să deschidă un șantier imens asupra evaluării și promovării libertății religioase în lume. Li s-au alăturat britanicii, canadienii, apoi Uniunea Europeană până la punctul în care astăzi majoritatea guvernelor țărilor democratice fac eforturi din ce în ce mai rafinate pentru a promova libertatea religioasă, dar și pentru a înțelege resorturile intime ale diferitelor comportamente politice motivate sau de-motivate religios. E din ce în ce mai evident că religia redevine un instrument politic, iar negocierea internațională a drepturilor omului, incluzând aici și libertatea religioasă, tinde să fie catalogată drept o subtemă a luptelor globale de piață.

Cum arată libertatea religioasă în
„republicanismul monarhic” din Turcia?
Gestul președintelui Erdoğan de a resacraliza Hagia Sophia nu este doar o răstălmăcire a republicanismului fondator al lui Kemal Atatürk, ci un instrument de re-teologizare a politicii, chiar internaționale. Erdoğan a ridicat miza teologico-politică atât de sus încât răspunsurile comunității internaționale în fața multor subcapitole ale libertății religioase, pentru mulți ani de aici înainte, vor ține cont în mod direct atât de afinitățile internaționale confirmate prin acest episod, cât și de răstălmăcirea principiilor libertății religioase impusă de noua versiune a „republicanismului monarhic” din Turcia.
Lucrurile nu sunt deloc simple, iar Turcia este una dintre țările foarte ofertante la capitolul analizării libertății religioase atât la OSCE, cât și în cadrul Departamentului de Stat al SUA, care, în raportul pentru anul 2019 dedicat Turciei, evidențiază o serie de limitări ale libertății religioase: în ciuda amendamentelor aduse Constituției din anul 1982 și a demersurilor diplomatice și de lobby, școala teologică ortodoxă din insula Halki rămâne închisă.
Dincolo de retorica politică, în Turcia funcționează ceea ce s-ar numi o religie de stat, anume Islamul sunnit, încadrat în administrația publică prin cei peste 100.000 imami angajați direct ai statului și cele peste 80.000 geamii și moschei administrate. Mandatul Diyanet, instituția guvernamentală care se ocupă de viața religioasă, este acela de a promova Islamul sunnit. Tocmai de aceea, imamii nu au libertatea de a-și gândi și dimensiona predica din fiecare vineri conform propriilor cunoștințe teologice și sensibilități sociale, ci trebuie să utilizeze textul primit de la Diyanet. De multe ori, textul predicii este și unul politic, iar cazurile de imami eliberați din funcție pe motive politice pare să fi crescut mai ales după evenimentele din iulie 2016.
Celelalte comunități religioase nu au personalitate juridică și funcționează prin intermediul unor fundații înființate înainte de 1935. Guvernul nu recunoaște personalitatea juridică a Bisericii Apostolice Armene, a Comunității Evreiești și a Patriarhiei Ecumenice, în ciuda prevederilor Tratatului de la Lausanne (1923). Astfel, Patriarhia Ecumenică funcționează din punct de vedere legal prin intermediul unei fundații, iar statul turc permite doar cetățenilor turci să voteze în Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
Doar creștinii și evreii pot fi exceptați de la orele de religie islamică sunnită, ceilalți, incluzând aici și musulmanii non-sunni, ateii etc., nu pot lipsi de la ora de religie. Turcia nu a renunțat la practica menționării afilierii religioase pe cărțile de identitate, practică sistată complet în Europa din motive de libertate religioasă și de conștiință. Cu toate acestea, noile cărți de identitate nu mai conțin afilierea religioasă la vedere, ci doar înregistrarea ei în cip, accesibilă angajaților statului autorizați să o cunoască. Autoritățile impun standarde mult mai dure comunităților non-musulmane pentru construirea unui lăcaș de cult decât în cazul unei moschei.

Nu declarații politice, ci expertiză și reprezentare

Cu excepția Patriarhului Daniel, care s-a pronunțat în mod clar în favoarea păstrării statutului de muzeu al Hagia Sophia, oficialitățile din țara noastră nu au oferit nicio declarație publică pe această temă. Nu au făcut-o nici măcar în ceasul al doisprezecelea, după ce majoritatea partenerilor noștri strategici au apărat în numele principiului democratic al libertății religioase status quo-ul bazilicii construite de Justinian. Tăcerea oficialităților a scandalizat opinia publică, mai ales că, în politica externă, atunci când nu te pronunți într-o direcție clară, comunitatea internațională te asociază taberei adverse. Cu alte cuvinte, tăcerea în cazul unor subiecte foarte politice și relevante internațional poate fi pe bună dreptate sinonimă cu complicitatea sau negarea.
Pe de altă parte, un statement în acest caz, venit măcar de la înălțimea funcției de ministru sau a unei comisii parlamentare, ar fi fost doar o mică victorie de etapă, bifată ca rutină diplomatică, eventual într-un limbaj de lemn colorat prudent cu lacrimi, în efortul aproape inexistent al statului român de a-și lămuri o serie de principii privind viața religioasă. În realitate, deși curtată ani la rândul de SUA și UE, România a pierdut deja oportunitatea de a conta în vreun fel în plan internațional în domeniul libertății religioase. Fie din motive de necunoaștere tehnică a mizelor libertății religioase, fie din cauza incapacității structurale a politicienilor de a promova atuurile noastre (legislație foarte liberală în zona vieții religioase, culte religioase active în societate, religiozitate crescută, disponibilitatea la dialog interreligios și interetnic etc.), statul român a lăsat Biserica singură în privința gestionării libertății religioase și a domeniului stat–culte în afara țării.
Conectată la dezbaterile europene și internaționale, Biserica Ortodoxă Română are la Bruxelles, sub coordonarea directă a Patriarhului Daniel, o Reprezentanță permanentă pe lângă instituțiile europene. Formată dintr-o mână de universitari poligloți pasionați, aceștia nu fac doar munca de monitorizare a legislației europene, ci, în absența expertizei și reprezentării guvernamentale naționale pe libertate religioasă, suplinesc chiar statul român însuși. Așadar, ancorată în realitățile europene și internaționale, Biserica a făcut cu mult înaintea statului trecerea de la discurs la practică, expertiză și reprezentare. Nu este, de altfel, singura zonă în care Biserica, adesea pe nedrept contestată în țară, suplinește statul: diaspora este la rândul ei o zonă în care brațul lung al statului are nevoie și de sprijinul parohiilor românești, elemente de stabilitate socială și de păstrare a legăturii cu țara pentru românii din afara granițelor.

Adevărații pierzători: musulmanii din România
Dacă în România în această ecuație efortul și pionieratul Bisericii Ortodoxe sunt trecute cu vederea, adevărații pierzători direcți al resacralizării Hagia Sophia sunt musulmanii din țara noastră. Grupat în jurul descendenților turco-tătari rămași în granițele Regatului României după 1878 și organizat într-un Muftiat, Islamul din România este nășit spiritual și chiar logistic de către Turcia. Este o relație naturală de rudenie pe care o practică și alte țări față de minoritățile etnice și religioase din afara granițelor.
În mai 2015 Guvernul României a oferit Muftiatului Cultului Musulman un teren pentru construirea unui locaș de cult în București, gest normal menit să sprijine exercitarea libertății religioase și sinonim cu gesturi identice făcute pentru și pentru celelalte culte religioase. „Mega-moscheea” avea să fie o copie a moscheii Carol I din Constanța de circa 800 locuri, însă argumentul conform căruia gestul statului era menit să sprijine exercitarea libertății religioase nu s-a impus în mentalul colectiv din cauza agresivității ultraconservatoare a unor grupări periferice ortodoxiei care asociau pe nedrept Islamul cu extremismul și terorismul.
Nu numai că în urma acelui episod societatea românească nu și-a creat anticorpi pentru a gestiona ura motivată religios, dar ulterior au lipsit strategii, proiecte coerente și politicile publice de punere în valoare a contribuției musulmanilor autohtoni la binele comun al societății și mai ales în sensul articulării și promovării principiilor libertății religioase pentru toți, indiferent de etnie și apartenență religioasă. Dacă dezbaterea asupra „mega-moscheii” s-ar repeta acum, în contextul resacralizării Hagia Sophia, s-ar produce o fragilizare și mai accentuată a comunității musulmane din țara noastră și o radicalizare și mai pronunțată a unor persoane tentate să săvârșească acte de islamofobie.
Conform standardelor OSCE, resacralizarea Hagia Sophia este exact opusul situației de promovare a libertății religioase tocmai pentru că este un gest care incită la radicalizare, ură religioasă și aruncă o lumină negativă asupra unei întregi religii. Europa și SUA vor ști să discearnă faptul că o decizie politică, suverană, dar menită să divizeze, nu trebuie să ducă la demonizarea Islamului și vor investi și mai multă energie, efort și capital în promovarea libertății religioase. În schimb, România va înțelege că lipsa cronică a reperelor democratice în domeniul religios și tăcerea structurală în fața unor astfel de episoade nu sunt decât eforturi de sabotare a libertății religioase care țin țara noastră într-o constantă izolare față de occident? #DiniOzgurluk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Blog
Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons

2 days ago

Catalin Raiu #forb

Am participat împreună cu Csaba Asztalos, președintele CNCD, la emisiunea moderată de Tiberiu Nica cu tema: Libertatea religioasă în pandemie #FreedomOfReligion #FoRB #FoRBRomania
fb.watch/9vFmmZ96zi/
...

3 days ago

Catalin Raiu #forb

Marking the International Day for Tolerance, #ODIHR is publishing its hate crime data for 2020.

The 2020 data contain information provided by participating States, civil society and international organizations. This includes official data reported by 42 states, including disaggregated official hate crime statistics for 36 countries.

The data also include information on hate incidents in 46 participating States, as reported by 136 civil society groups, UNHCR and OSCE missions. These contributions amount to 7,181 hate incidents, including 3,173 disaggregated statistical incidents and 4,008 descriptive incidents.
#FreedomOfReligion #FoRB #OSCE
hatecrime.osce.org/hate-crime-data?year=2020-
...

Marking the International Day for Tolerance, #ODIHR is publishing its hate crime data for 2020.

The 2020 data contain information provided by participating States, civil society and international organizations. This includes official data reported by 42 states, including disaggregated official hate crime statistics for 36 countries.

The data also include information on hate incidents in 46 participating States, as reported by 136 civil society groups, UNHCR and OSCE missions. These contributions amount to 7,181 hate incidents, including 3,173 disaggregated statistical incidents and 4,008 descriptive incidents.  
#FreedomOfReligion #FoRB #OSCE
https://hatecrime.osce.org/hate-crime-data?year=2020-

4 days ago

Catalin Raiu #forb

Viața religioasă a fost uitată și-n acest program de guvernare. Cultele religioase sunt menționate doar accidental acolo unde statul are nevoie de legitimitatea politică a Bisericii (ex: campania de vaccinare și pactul național de solidaritate). Bisericii i se cere să gireze cu legitimitatea ei politicile statului, este văzută ca subiect al guvernării, nu și ca obiect, în ciuda faptului că în România 🇹🇩 peste 99% din populație își declară calitatea de membru al unui din cele 18 culte religioase.
Statul e interesat de ce poate FACE Biserica pentru societate, nu de ceea ce ESTE Biserica în societate. Ca și în perioada de debut a pandemiei, statul pare interesat de instrumentalizarea politică a cultelor religioase, nu de modalitatea în care libertatea religioasă ca drept fundamental al omului este structurată și detaliată în politici publice.
Tot risipită printre rânduri, „#religia” este asociată cu minoritățile naționale doar ca justificare democratică a corporatizării deciziei politice nu pentru a armoniza relația dintre drepturile fundamentale sau coordonarea de politici publice inclusiv în zona dialogului interreligios și interconfesional.
Nu e întâmplătoare această lipsă de interes dublată de o lipsă acută de expertiză pe domeniul relației stat-culte având în vedere că în ultimii 2 ani am asistat deopotrivă la decizii stângace privind restricționarea vieții religioase în pandemie sancționate de Curtea de Apel din București, la o lipsă acută de comunicare și mai ales la absența unui cadru predictibil care să guverneze relația dintre stat și culte în beneficiul întregii societăți prin intermediul libertății religioase.
Dincolo de aceste lucruri, pandemia ne-a arătat că, față de multe țări din Uniunea Europeană 🇪🇺, relația stat culte din România suferă de câteva patologii:
1. Nu e normată de principiul libertății religioase, ci e mai degrabă corporatizată pe rețete interbelice sau comuniste;
2. Nu aveam o strategie națională care să acopere intențiile publice referitoare la viața religioasă; așadar, nu există o predictibilitate în privința politicilor publice;
3. E bazată pe înțelegeri informale, tăinuite și exclusiviste, nu articulată într-o platformă de comunicare transparentă și incluzivă care să implice toți actorii legitim interesați, așa cum recomandă #OSCE și cum practică țări precum Marea Britanie🇬🇧;

Nici în acest program de guvernare nu avem nici măcar un angajament formal de respectare a principiilor care guvernează viața religioasă în Europa: libertatea religioasă, autonomia cultelor (pusă sub semnul întrebării în pandemie și reparată doar parțial de instanța de judecată), predictibilitate, subsidiaritate și transparență decizională.
Absența referințelor la religie/culte în programul de guvernare nu face decât să țină țara noastră la distanță de bunele practici europene, în proximitatea nostalgiilor non-democratice și într-o indiferență malignă față de libertatea religioasă.
...

Comment on Facebook

Observații corecte, domnule Raiu. Mi-ar plăcea tare mult dacă pe lângă termenul „culte” ar apărea în comentariile dumneavoastră și termenii „asociații religioase” și „grupuri religioase”, întrucât nu toți cei peste 99% dintre credincioși fac parte din cele 18 culte din România. Și credincioșii din asocieri și grupări religioase mai mici sunt importanți și s-ar bucura să se știe considerați așa. Nu mă îndoiesc de faptul că dumneavoastră așa îi vedeți, de aceea și apreciez luările dumneavoastră de poziție în favoarea libertății religioase, doar că mi-ar plăcea să văd afirmată mai des această realitate. Pentru că, da, și eu fac parte dintr-o astfel de asociație. În rest, mă rog ca libertatea în Cristos să mai fie însoțită de libertatea pentru Cristos, măcar așa cum a fost la începutul lui 2020. Doamne, ai milă!

Biserica este la etc, contează doar atunci când se caută vinovați, ca să fie arătată cu degetul...

View more comments

7 days ago

Catalin Raiu #forb

Dezbatere despre relația dintre creștinism și drepturile omului #FoRB #LibertateReligioasa #FreedomOfReligion
www.youtube.com/watch?v=-iy7x52oNGQ
...

Dezbatere despre relația dintre creștinism și drepturile omului #FoRB #LibertateReligioasa #FreedomOfReligion
https://www.youtube.com/watch?v=-iy7x52oNGQ

Comment on Facebook

Discutiile de la noi reflecta o abordare libertariana simplista gen consensul de la Washington, adica mult mai productiv ar fi daca am incerca sa iesim putin din schema, mai ales ca venind dintr o lume a obstii si a dreptului de folosinta, mai pastram reflexe care nu se pupa cu legalismul si individualismul occidental (ceea ce nu e rau, e rau mai curand ce am facut din ele, p fi citati destui in genul E Ostrom) si atunci de ce Plus ca prea mult multe, de ex discutiile din zona comunitariana, care tind spre o abordare pozitiva a dreptului drepturilor mai curand decat universala in sensul consacrat de rationalismul iluminist (gen joseph ratz, john gray etc), ne scapa quasi integral, ca sa nu mai vorbesc de baietii din uk ca J Milbank si compania, care au lansat o critica sustinuta din anii 90 a liberalism lui (post liberalism) de pe pozitii teologice Ca idee academic.oup.com/ojlr/article-abstract/1/1/203/1547656?redirectedFrom=PDF

View more comments

Load more

#NeverAgain #FoRB #FoRBRomania ...

Celebrating Queen’s Birthday 🇬🇧 ...

Warm wishes to the Jewish Community celebrating #RoshHashanah this weekend! May it be a year of peace and health! Shana Tova, Happy New Year! #FoRB #freedomofreligion #FoRBRomania ...

#FoRB #FoRBRomania #CatalinRaiu #religiousfreedom ...

This error message is only visible to WordPress admins

Error: API requests are being delayed. New posts will not be retrieved for at least 5 minutes.

Află ce e nou