Modernitatea politică

Back to Blog
Noe Nicusor Margan - Expert FoRB Romania
Posted by: Noe Margan Comments: 0

Asistăm în ultima vreme la dezbaterea tot mai actuală despre modernitate și post-modernism în Europa. Părerea mea, a unei persoane neavizate dar preocupată de istorie, relații internaționale și geopolitică este, și o spun cu o mare tristețe, că modernitatea românească (sau epoca contemporană) nu a ajuns nici măcar acum la maturitate, comparativ cu cea occidentală, și asta datorită faptului că există o diferență majoră între paradigma de dezvoltare a României și a Estului european, comparativ cu Occidentul.

De fapt, Estul european nu se va putea compara niciodată cu Vestul. Cele două dimensiuni europene despărțite la un moment dat de “Cortina de Fier” au evoluții complet diferite și modernități chiar “paralele”, dacă imi este permisă exprimarea. Și asta pentru că Occidentul a dezvoltat un “pattern” imperialist, de cucerire și dominație (cu tot ceea ce presupune el în materie de economie, societate, valori și cultură). Argumentația e foarte complexă, dar voi incerca sa o explic pe scurt. Ea poate porni chiar de la divizarea Imperiului Roman, dar diferența de paradigmă e vizibilă începând cu secolele XV-XVI, atunci când entitățile occidentale își dispută supremația (mai ales maritimă), cucerind vaste teritorii și descoperind altele noi. Urmează Renașterea, Revoluția Industrială, etc. În acel timp istoric, teritoriile de astăzi ale României erau disputate deja de diverse forțe, unele care acționau dinspre vest, altele dinspre est. Multitudinea de forme de dominație pe care le-au experimentat teritoriile României au ținut pe loc modernitatea autohtonă. Și asta ne-a determinat să cultivăm “înapoierea”, cu tot ceea ce implică ea la nivel societal. Da, sfârșitul de secol XIX, cu dobândirea independenței și a unei anumite autonomii poate exprima începutul modernității românești.

Doar că ea nu a ajuns niciodată la apogeu, a rămas precum un tablou neterminat al unei epoci mărețe. Perioada de început de secol XX este într-adevăr una promițătoare pentru modernismul României, având ca exponent principal monarhia. Dar apoi vine cel de-al doilea Război mondial și comunismul. Chiar dacă modernizarea continuă și după 1945, ea este făcută într-un stil propriu și dezechilibrat. Istoria recentă a democrației “originale” a ultimilor 30 de ani ne confirmă cât de departe suntem de o contemporaneitate în stil occidental. Acolo se vorbește de ceva timp de post-modernism, în timp ce noi nu cred că am ajuns încă la modernitate în adevăratul sens al cuvântului.

Concluzionand, eu cred că nu vom ajunge niciodata la dimensiunea modernitatii “occidentale”, pentru că evoluția noastră, și a Estului în general, e una care se bazează pe alte premise, coordonate și perspective. Dar, daca ma intrebati pe mine, nici nu trebuie să ajungem acolo. Nu avem nevoie de asta ca să evoluăm ca societate, ca să ne dezvoltăm și să ne modernizăm. Noi ne putem urma propriul “pattern”, un drum al nostru, învățând câte ceva din istoria noastră și a celorlalți. Asta bineînțeles, presupune un mic efort, pe care nu știu câți dintre noi sunt dispuși să îl facă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Blog