Pe 26 noiembrie, primul minstru francez a anunțat noi restricții pentru cultele religioase, potrivit deciziei, slujbele relligioase pot fi permise doar pentru un număr maxim de 30 de persoane, indiferent de suprafața lăcașului de cult. Arhiepiscopul Parisului Mgr. Michel Aupetit a spus că decizia manifestă un „real dispreț pentru chestiunea religioasă” și credincioși și a îndemnat preoții să nu se transforme în contabili al numărului de credincioși, ținând slujbele potrivit restricților precedente acestei decizii.
Consiliul Permanent al Episcopilor din Franța a considerat această măsură lipsită de respect, absurdă și irealizabilă și a atacat decizia la Consiliul de stat, cea mai înaltă instuție juridic administativă din Franța care aprobă toate proiectele de legi.
Pe 2 decembrie, Consiliul de Stat a dat dreptate Bisericii Catolice estimând ca non-necesară, disproporționată și discriminatorie această decizie. Potrivit instituției, interdicția absolută și generală a oricărei ceremonii religioase pentru mai mult de 30 de persoane nu se poate justifica în baza unor riscuri care ar putea decurge din această ceremonie. Judecătorii au observat că nicio altă activitate publică din această perioadă nu a fost supusă unei decizii care să nu ia în calcul suprafața localurilor. Plafonul de 30 de persoane este disproporționat în raport cu obiectivul de prezervare a sanătății publice și Guvernul a adus o atingere gravă și în mod manifest ilegală a libertății fundamentale care este libertatea de cult.
De asemnea, Consiliul de Stat a afirmat că alte instituții care primesc public decât lăcașurile de cult ramân închise ( teatre, cinema, etc) pentru că activitățile exersate de ele nu sunt de aceași natură și libertățile fundamentale care sunt în joc nu sunt de același tip. Prin urmare, Consiliul de Stat a transformat restricția de 30 de pesoane într-o limitare la 30 la sută din capacitatea totală a lăcașului de cult.
Surse :
Limite de 30 personnes dans les établissements de culte – Décision en référé du 29 novembre
L’Église de France saisit le Conseil d’État contre la limitation des messes à 30 personnes
Lasă un răspuns