Președintele Barack Obama declara în anul 2015 că libertatea religioasă nu poate fi un motiv pentru a nega drepturile LGBT, iar președintele Donald Trump a cerut recent pe un ton abrupt redeschiderea lăcașurilor de cult în ciuda faptului că pandemia actuală nu s-a domolit încă. Două raportări diferite față de exercitarea libertății religioase, care, însă, se fundamentează simultan, în mod coerent, în establishmentul american.
SUA ca exportator de libertate religioasă
Departamentul de Stat al SUA publică anual un raport asupra libertății religioase pentru aproape fiecare țară din lume. Spre deosebire de organizațiile internaționale care-și culeg informațiile atât din surse publice, cât și direct de la experții proprii și-și avansează concluziile mai degrabă prin urecheli diplomatice sau sancțiuni politice, Departamentul de Stat face consultări cât se poate de transparente cu toții actorii implicați și-și publică concluziile într-un document anual substanțial. Este un raport al establishmentului politico-birocratic american, maturizat în ultimii 20 de ani în cadrul Biroului pentru Libertatea Religioasă Internațională, a Comisiei bipartizane pentru Libertatea Religioasă Internațională și a pleiadei de ONG-uri și think-tank-uri dedicate libertății religioase.
În anul 2019 țara noastră a primit vizita ambasadorului pentru libertate religioasă Samuel Brownback, prima vizită a unui astfel de diplomat în România, țară aflată la confluența mai multor interese geopolitice. Vizita reputatului diplomat a avut scopul de a sensibiliza oficialitățile noastre să se alăture modelului occidental al libertății religioase în detrimentul intereselor rusești din regiune prin acțiuni și gesturi concrete, nematerializate până în prezent. Una dintre acestea, menționată explicit de raport este importanța unei cooperări cât mai strânse cu Departamentul de Stat și UE prin înființarea mandatului de reprezentant pentru promovarea libertății religioase (Special Envoy for FoRB) pe modelul reprezentării naționale pentru combaterea antisemitismului. În prezent, România este membră a International Holocaust Remembrance Alliance, dar nu și a International Religious Freedom Alliance.
Mandatul deja creat la nivelul SUA, Comisiei Europene, a majorității țărilor membre UE și a altor state democratice are un rol mixt: pe de o parte, un rol de expertiză prin schimb de cunoaștere și activități comune pe domeniul libertății religioase (exemplu: standarde internaționale și bune practici care să afecteze cât mai puțin libertatea religioasă în timpul pandemiei), iar pe de altă parte, un rol diplomatic de promovare a modelului național al libertății religioase, relației stat-culte și resurselor democratice generate de viața religioasă.
Raportul SUA este o fotografie contextualizată a modului în care libertatea religioasă este prezentă în țesătura societății, la nivelul politicilor guvernamentale și a legislației. Analiza se dorește a fi simultan exhaustivă, dar și orientată politic prin comparație cu rapoartele formulate în cazul altor țări sau cu cele anterioare dedicate României. Raportul trebuie încadrat în contextul parteneriatului strategic dintre cele două țări, un parteneriat strategic insuficient consolidat de partea română.
Prin comparație cu Europa unde libertatea religioasă a fost conotată mai degrabă negativ pentru că este în bună măsură articulată conceptual simultan cu dislocarea poziției dominante a Bisericii Catolice și ulterior a Bisericilor naționale, în SUA libertatea religioasă a fost încă de la începuturile constituționalizării regimului politic nu doar piatră de temelie a democrației liberale, ci și instrument de blocare a consacrării vreunei Biserici oficiale (”Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof” – primul amendament la Constituția SUA, 1791).
Bazată simultan pe libertatea religioasă ca drept individual și pe o relația non-exclusivistă cu Bisericile, viața religioasă americană a reprezentant în întreaga istorie o dominantă a vieții sociale și una dintre principale surse ale capitalului social. Avem deseori imagini total opuse despre SUA: este simultan o țară profund religioasă, dar și profund liberală atât în sens clasic, cât și în sensul noului tip de libertarianism cultural și social. Având aceste resurse și lovindu-se de nevoia de a înțelege mai bine modul în care viața religioasă influențează natura diferitelor regimuri politice din lume, la finele anilor 1990 în cadrul Departamentului de Stat a luat naștere Biroul pentru Libertatea Religioasă Internațională prin consens politic între republicani și democrați cu scopul de a milita pentru reducerea persecuțiilor religioase în lume și de a promova libertatea religioasă. Una dintre principalele activități ale Biroului este tocmai aceea de a redacta raportul anual pe libertate religioasă, drept fundamental pus în relație directă cu gradul de pluralism religios, lipsa imixtiunii statului în treburile organizațiilor religioase, reducerea discriminării religioase etc.
Ce spune raportul?
Prima observație asupra raportului este dimensiunea redusă (22 pagini) în comparație cele dedicate altor țări (70-80 pagini). Acest lucru indică faptul că, în general, în România avem un nivel bun de promovare a libertății religioase. Se remarcă ulterior disproporția cu care sunt tratate diferite teme în comparație cu cele legate de memoria Holocaustului și combaterea antisemitismului. Disproporția este generată, din păcate, de creșterea gesturilor și practicilor antisemite, atât în număr, cât și în intensitate, nu doar în România (exemplu: vandalizarea cimitirului evreiesc din Huși), ci în general în Europa. În acest context, raportul evidențiază aportul președintelui Klaus Iohannis la conturarea legislației pentru prevenirea și combaterea gesturilor și discursurilor antisemite inițiate de liderii comunităților evreiești din România, Aurel Vainer și Silviu Vexler și salută totodată demararea procedurilor pentru amenajarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului.
Departamentul de Stat observă anual chestiuni de detaliu birocratic, de exemplu faptul că la înscrierea unei asociații religioase este necesară trimiterea către Guvern a datelor de identificare a membrilor fondatori (cel puțin 300 persoane), situație nejustificată în contextul GDPR, dar și discriminatorie prin comparație cu alte tipuri de organizații religioase.
Este reluată și completată cu informații la zi tema retrocedărilor proprietăților către unele culte, în special cele către Bisericile istorice maghiare, Reformată și Romano-Catolică. Tradiția birocratică americană tinde să susțină punctul de vedere al cultului în fața punctului de vedere al statului, fără a prezenta și poziția celor care se ocupă de retrocedări (Comisia Specială pentru Retrocedări din cadrul ANRP). Cu toate acestea, proporția relativ egală a numărului de cazuri acceptate și respinse pentru a primi compensație din partea statului arată stabilirea unei politici „de la caz la caz” și nicidecum a unei politici anti-retrocedare a statului. Se remarcă la acest capitol faptul că nu apar și clamările BOR referitoare la retrocedări.
Legat de episodul Valea Uzului, un subiect ce a generat multe dezbateri încinse în anul 2019, Raportul încearcă să-l prezinte într-o notă neutră: „because religion and ethnicity are closely linked, it was difficult to categorize the following incidents as based solely on religious identity”. Deja UDMR s-a grăbit să speculeze politic raportul, președintele Kelemen Hunor insistând pe faptul că incidentele de la Valea Uzului au condus la profanări în cimitir. Teza este contrazisă de pozițiile tuturor instituțiilor statului român și a mass-media din țara noastră, din care rezultă că la Valea Uzului nu s-a produs nicio profanare a niciunui mormânt. De altfel, Parchetul a dispus deja neînceperea urmării penale pentru părțile implicate în incidentele de la Valea Uzului din iunie 2019.
Nu putem spune că incidentele de la Valea Uzului fac cinste românilor și maghiarilor deopotrivă sau că au o motivație religioasă aparte, însă putem spune ferm că responsabilitatea pentru producerea unor astfel de tensiuni gratuite revine, în egală măsură, liderilor ambelor comunități.
Chestiunile restante și mai ales cele asupra cărora s-a ezitat în anii 1990 cum ar fi tema cimitirelor, retrocedarea proprietăților în special în cazul Bisericii Greco-Catolice sunt puse pe seama faptului că nu libertatea religioasă a stat la baza relației stat-culte în România în ultimii 30 de ani, ci mai degrabă o negociere între culte cu arbitrajul statului ponderat de diferite înțelegeri locale.
Text și context
De regulă, raportul anual al SUA este receptat și citit la noi în buna tradiție administrativă de tip defensiv ca un document birocratic conținând critici de care trebuie să ne apărăm. Ca și în cazul altor țări, eventualele imprecizii din raport sunt aspru criticate în birourile guvernamentale, dar aproape niciodată nu devin motive de discuții orientate strategic pentru a îmbunătăți cadrul libertății religioase. Tocmai de aceea, raportul cuprinde observații reiterate din anii trecuți, devenite deja cronice.
În egală măsură, fiind un text orientat diplomatic, sub text trebuie căutat contextul. Sub epiderma legislației și a structurilor și procedurilor birocratice, zace în esență, simultan și paradoxal, atât o relație de indiferență față de libertatea religioasă, cât și o achitare de sarcini a României invitată, însă, să facă mai mult.
Pare că libertatea religioasă e un drept garantat, bun de invocat în discursuri festive, dar care totodată nu penetrează straturile profunde ale statului sau ale culturii civice. Statul nu are politici publice predictibile față de libertatea religioasă nu doar din propria-i vină, ci și pentru că societatea ca atare nu a reușit încă să producă o cultură a drepturilor și libertăților.
Lasă un răspuns